2006
Mesaj ptr. intalnire (2006)
Trebuie sa incep cu ceva neplacut pentru multi, dar asta e. Nu pot sa vin la aceasta intalnire, desi sunt sigur ca va fi excelenta si mai mult decat placuta. “Bad timing”, din engleza mea de zi cu zi pe care o practic de opt ani in SUA.
Anul trecut, si nu numai, am avut presiuni insurmontabile din partea sotiei Daniela (poate unii isi amintesc de ea de acu 10 ani), ba chiar si a copiilor Daniel (13) si Krisztina (11) , de a revedea locurile natale. Am facut-o, $4,500 daca nu cinci mii in doua saptamani, dar a fost de ne-uitat. Peripetii in Londra, acasa la mama, la mama-soacra, cumanata, verisoara, prieteni (sunt din pacate multi pe care nici n-am reusit sa-i sun), Apuseni, Baile Felix, Oradea, Satu Mare, si drumul dintre ele pe care
am avut una din cele mai palpitante experiente automobilstice decand sunt. Am petrecut o seara placuta cu fosti colegi de clasa care pregateau intalnirea de 25 de ani, si ce coicidenta, unii dintre ei vor fi si la intalnirea MF-ului. Multumesc Mirela si Sorin Pater, Carmen si Marcel Romocea pentru clipele de neuitat.
Trebuie sa mentionez pe cineva , care mi-a dat porecla dupa cre multi ma stiu si acum, “LUTA”, Adelina, ne-a parasit la putin timp dupa acea seara. Sa-i fie tarina usoara!
Inca cineva, multe amintiri ne leaga de el, Tibi Adorjan. Om de afaceri in Oradea, casatorit, un copil, Mark (14). Cu el mai tin legatura din ani in pasti pentru ca am copilarit impreuna.
Ma simt norocos ca am de “spus” cate ceva numai din ultimii 10 ani, nu 20 ca altii. 1996 a fort un an deosebit pentru mine si famila mea: am fost la intalnirea MF de 10 ani, la mare si pentu prima data in SUA, intr-o calatorie profesionala.
Sunt stabilit in Michigan din 1998, proiectez scule si instalatii, mai mult sau mai putin automatizate, folosite pe liniile de asamblare ale GM-ului ( General Motors). Sunt la al doilea loc de munca in opt ani. De primul am fost “iobagit” prin statutul de viza de lucru. Fostul meu sef de acolo, oradean si el, mi-a facut niste remarci “celebre” pe care trebuie sa vi le amintesc: 1. Am ajuns in Michigan pentru ca am adormit pe avion si asta era ultima escala; 2. Sunt unic prin faptul ca stiu sa dorm cu o mana pe “space ball” si cu cealalta pe “mouse” si in “ciber space”-ul de pe ecran treburile se intampla de parca as lucra.
La sfarsit de martie 2000 am avut ultima conversatie telefonica cu tatal meu care mi-a spus plangand ca ar vrea sa ma mai vada odata in viata asta. La nici o saptamana a facut o comotie cerebrala si a ajuns in stare grava la spital. De pe o zi la alta am luat avionul si am fost cu el aproape o saptamana la spital. Am venit inapoi sperand si necrezand ca i-am indeplinit ultima dorinta. In septembrie am zburat inapoi sa-i pun o floare pe mormant si am fost, vorba vine, si la intalnirea de 20 de ani de la bacalaureat.
Am facut cu familia multe drumetii placute la cascada Niagara, in peninsula de nord a Michigan-ului, pesteri in Kentucky si Indiana, canioane in Ilinois si Wisconsin, muntii Smoky “afumati” in Tennesee, Lake Placid, in mijlocul unui imens park national in nordul statului New York. Ei si daca tot eram pe aproape, am vizitat si “marele mar” (Big Apple = New York). Venit de unde ma stiti, am avut din totdeauna obsesia zgarie-norilor. Am ajuns sa vizitam Word Trade Center la o luna inainte de masacrul “9/11”. Ma simt norocos ca am scapat cu viata. Nu m-am cumintit si am vizitat si Sears Tower din Chicago (al doilea ca inaltime din lume).
Din 2003 mica mea familie are rezidenta americana, alt mare noroc, ca firma unde lucrasem pana atunci si care mi-a sustinut procedura de rezidenta (care dureaza 5-6 ani) si-a sfarsit existenta ( povestea pestelui mare care a inghitit pestele mic). Mi-am si incercat norocul de a pleca la alta firma si sa urc o leaca pe scara financiara, ca profesional fac cam acelasi lucru, cu “mica” diferenta ca prima firma era numai de proiectare si actuala si executa ceeace proiecteaza. Sunt in medie cam cu 4-5 proiecte inainte de executie. M-am obisnuit din ’98 incoace sa nu am concedii lungi, ci mai multe scurte pe an si sa am un program de lucru destul de incarcat de 48-56 de ore pe saptamana.
Este o vorba cum ca americanul si la WC merge cu masina, se si vede pe mine in “figurile alaturate”. Poate a ajutat si faptul ca m-am lasat de fumat din '99. Trebuie sa amintesc numele catorva din dascalii nostri pentru ca folosesc frecvent cunostintele dobandite prin dansii: domnii Izvarcean , Dobre, Silas, Perju, Gligor imi sunt utili si acum, chiar daca nu ma uit prin cursurile lor sa rezolv o problema tehnica. Imi pare rau ca am ales AMC si nu ECA pentru ca de cea din urma sunt mult, mult mai aproape. Ei, prea tarziu, ce sa faci…
Imi pare rau ca nu am “prins miscarea” donelor din Simleu, am inceput sa joc bridge mult mai tarziu, in ’86, dar nu m-am lasat nici aici: joc odata pe saptamana in NACBL (North American Contract Bridge League), am saizeci si ceva de puncte de maestru (elita americana are peste 15 mii).
Va doresc petrecere placuta si promit sa fiu prezent la una din urmatoarele nostre intalniri.
Laci Kovacs, AKA (also known as) Luta, Grashoff si altele…
1996
La absolvire
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu